Cheltuielile PAC

Acest grafic prezintă evoluția cheltuielilor politicii agricole comune (PAC) de-a lungul anilor, ca procent din bugetul UE. Acest procent a scăzut în ultimii 40 de ani, de la 65,5 % în 1981 la aproximativ 23,5 % în 2022. Scăderea a continuat, inclusiv în urma extinderilor succesive ale UE.

Tendința descendentă a ponderii PAC în cheltuielile UE se datorează în principal reformelor PAC și ponderii tot mai mari a altor politici europene în cheltuielile UE. Scăderile mai mari din 2021 și 2022 sunt legate de cheltuielile globale suplimentare ale UE pentru fondurile NextGenerationEU.

^{Sursă: Cheltuielile PAC – Comisia Europeană, DG Agricultură și Dezvoltare Rurală (raport financiar). Cheltuielile UE: Comisia Europeană, DG Buget}

Acest grafic prezintă evoluția cheltuielilor PAC și modificările aduse acestei politici.

• În anii 1980, cheltuielile PAC au vizat în principal sprijinirea prețurilor prin mecanisme de piață (achiziții publice, denumite și intervenții, și subvenții la export), care au crescut până la sfârșitul deceniului din cauza excedentelor agricole.
• În cadrul reformei PAC din 1992, sprijinul acordat prețurilor pieței a fost redus și înlocuit cu sprijinul acordat producătorilor sub formă de plăți directe. Au crescut, totodată, cheltuielile pentru măsurile de dezvoltare rurală.
• Agenda 2000 a continuat procesul de reformă. Politica de dezvoltare rurală a fost introdusă ca al doilea pilon.
• Odată cu reforma din 2003, majoritatea plăților directe au fost decuplate de producția propriu-zisă, dat fiind faptul că acestea se bazau pe veniturile obținute în trecut de către fermieri. Cheltuielile pentru dezvoltare rurală au continuat să crească.
• „Bilanțul de sănătate” din 2008 a continuat pe calea reformării PAC, reducând și mai mult sprijinul acordat pieței.
• Reforma din 2013 a menținut traiectoria reformelor orientate către piață, consolidând în același timp legătura dintre sprijinul decuplat direct și măsurile legate de mediu și climă.
• În pofida extinderilor succesive, cheltuielile globale ale PAC ca procent din produsul intern brut (PIB) au scăzut, de fapt, de la 0,54 % în anii 1990 la 0,36 % în 2022. Ieșirea Regatului Unit a dus la o creștere relativă la 0,38 % din PIB-ul UE în 2021.

^{Surse: Cheltuielile PAC: Comisia Europeană – DG Agricultură și Dezvoltare Rurală (raport financiar). Bugetul pentru 2023: DG Buget. PIB: Eurostat. Cheltuielile anuale în prețuri curente.
*2023: sume bugetare}

Acest grafic prezintă evoluția cheltuielilor PAC începând din 1980.

• Din 2015, plățile directe includ atât scheme obligatorii, cât și scheme voluntare, în funcție de opțiunile țărilor UE.
• Părțile hașurate din grafic arată accentul pus pe durabilitatea mediului. Suprafața hașurată reprezintă plata pentru înverzire (2015-2022) și eco-scheme (2023), precum și cota din pachetul pentru dezvoltare rurală rezervată acțiunilor legate de mediu și climă.
• Cheltuielile legate de alte tipuri de sprijin pentru piață din ultimii ani includ în principal cheltuieli pentru programele naționale din sectorul vitivinicol, pentru organizațiile de producători din sectorul fructelor și legumelor, pentru programul de încurajare a consumului de fructe, legume și lapte în școli, pentru promovarea produselor agroalimentare și pentru apicultură.

^{Surse: Cheltuielile PAC din anii precedenți: Comisia Europeană, DG Agricultură și Dezvoltare Rurală (raport financiar), bugetul pe 2023: DG Buget. PIB: Eurostat și Global Insight
*2023: sume bugetare}

Venitul factorilor agricoli reprezintă venitul generat de activitatea agricolă care este utilizat pentru a remunera: 

• factorii de producție împrumutați/închiriați (capital, salarii și terenuri închiriate) și
• factorii de producție proprii (forța de muncă proprie, capitalul și terenurile proprii).

Acest concept de venit este adecvat pentru a evalua impactul modificărilor aduse nivelului sprijinului public (și anume plățile directe) asupra capacității fermierilor de a rambursa capitalul, de a plăti salariile și chiriile și de a-și recompensa propriii factori de producție. Acest indicator de venit permite compararea, deoarece ponderea factorilor de producție proprii și externi diferă adesea în mod semnificativ de la o țară la alta.

Se poate observa că:

• Mulți producători din UE depind în mare măsură de sprijinul public (de exemplu, plăți directe, fonduri de dezvoltare rurală). Ponderea medie la nivelul UE a plăților directe în veniturile factorilor agricoli în perioada 2017-2021 a fost de 23 %. Totuși, această medie a mascat diferențe considerabile între țările UE, variind de la 20 % sau mai puțin în Cipru, Italia, Malta, Țările de Jos și Spania la peste 40 % în Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Suedia. Luând în considerare toate subvențiile, sprijinul total acordat de UE pentru veniturile agricole a atins, în medie, 32 % din venitul agricol din UE.
• Această mare variație a ponderii sprijinului public în veniturile agricole reflectă distribuirea actuală a sprijinului între țările UE (în principal pe baza diferențelor de structură agricolă din fiecare dintre acestea). Acest lucru reflectă, de asemenea, specializarea țărilor UE în diferite sectoare și diferențele în ceea ce privește competitivitatea agriculturii în întreaga UE.

<sup>Surse: Cheltuielile PAC: Comisia Europeană – DG Agricultură și Dezvoltare Rurală (raport financiar).
* Aceste state membre au primit plăți în cadrul instrumentului NextGenerationEU în 2021.</sup>