Fava Santorinis DOP se obține din semințele Lathyrus clymenum L., o plantă cu flori cultivată în opt dintre insulele Ciclade din sudul Mării Egee. De la semănare până la ambalare, fiecare etapă de producție are loc în insule, folosind metodele locale transmise de-a lungul mileniilor.
Produsul final are forma unor mici discuri aurii; când sunt gătite, acestea capătă un gust dulce și o textură fină, fiind perfecte ca bază ușoară pentru o varietate de mâncăruri sau ca o garnitură gustoasă.
Origini
Denumirea „fava” este atestat pentru prima oară în fragmentele unei tragedii a lui Eschil, astăzi dispărută, datând din secolele al VI-lea sau al V-lea î.Ch.
Totuși, istoria Fava Santorinis DOP a început cu încă 1 000 de ani în urmă, putând fi corelată cu un eveniment seismic cu semnificație istorică.
În secolul al XVI-lea î.Cr., în insula Santorini a avut loc una dintre cele mai mari erupții vulcanice înregistrate vreodată. Erupția a transformat geografia insulei și a forțat populațiile locale să fugă. Una dintre cele mai mari așezări care a trebuit abandonată a fost orașul minoic Akrotiri, care a fost acoperit de straturi de cenușă și praf vulcanic.
Mii de ani mai târziu, în urma săpăturilor, s-a constatat că o mare parte din oraș s-a păstrat. Printre numeroasele opere de artă și artefacte descoperite, arheologii au descoperit resturi de semințe, care au fost identificate ca fiind boabe de Lathyrus clymenum L.. Dovezile au indicat că această plantă fusese recoltată, iar boabele fuseseră măcinate pentru consum.
Când oamenii au revenit pe insulă în anii de după erupție, ei au reluat obiceiul cultivării Lathyrus clymenum L., una dintre puținele culturi care se poate dezvolta în solul vulcanic.
După ce a supraviețuit erupției, producția de Fava Santorinis a supraviețuit și testului timpului, devenind una dintre culturile de bază pentru locuitori și un aliment îndrăgit dincolo de țărmurile insulei.
În 2010, patrimoniul unic al Favas Santorinis a fost recunoscut de Uniunea Europeană când produsul a primit statutul de denumire de origine protejată (DOP).
Producție
Fava Santorinis DOP se produce din boabele de Lathyrus clymenum L., o plantă agățătoare cu flori roșu carmin, cu nuanțe de violet sau liliachiu. Planta crește ca plantă sălbatică peste tot în zona Mediteranei, dar este cultivată doar într-un mic grup de insule din sudul Mării Egee.
Aflate în regiunea Cicladelor, acest grup de insule include Santorini (cunoscută și drept Thira) și șapte insulițe din jur: Thirasia, Palea Kameni, Nea Kameni, Aspro (Aspronisi), Christiani și Askania din regiunea Cicladelor.
Aceste insule sunt scăldate în soare, ajungând de obicei la peste 200 de zile călduroase pe an, și sunt bătute de vânturile uscate din nordul Mării Egee, cunoscute drept meltemia.
Tulpina agățătoare a plantei Lathyrus clymenum L. se prinde de suprafețe, ajutând-o să reziste vânturilor meltemia. Caracterul xerofil al plantei îi permite să supraviețuiască în condițiile semideșertice ale insulelor. Cu resursele minime sau inexistente de apă din sol, planta absoarbe apa din aerul umed al mării prin osmoză, un proces care îi conferă plantei conținutul său ridicat de zahăr.
De asemenea, planta are capacitatea de reținere a azotului atmosferic, adaptându-se astfel la solul vulcanic al insulelor, care este acoperit de depuneri de piatră ponce și de lavă, dar nu conține materii organice și elemente anorganice esențiale, precum potasiul sau azotul.
Expertiza a evoluat de-a lungul mileniilor, pentru a garanta o recoltă stabilă în fața acestor condiții de mediu dificile. Boabele sunt prelucrate prin metode tradiționale, majoritatea etapelor de producție fiind încă realizate manual.
În mod tradițional, semănarea are loc la mijlocul iernii, iar unii agricultori încă mai respectă obiceiul de a-și planta primele semințe pe data de 21 decembrie, ziua începerii solstițiului de iarnă.
După semănare, cultura trebuie îngrijită cu pricepere și urmărită până când este gata de recoltare.
După aceea, boabele recoltate sunt uscate la soarele Mării Egee, înainte de a fi transportate în depozite săpate în roca vulcanică. Cunoscute drept kanaves, aceste depozite oferă condițiile perfecte pentru maturarea boabelor, protejarea acestora de dăunători și păstrarea lor în stare uscată, pentru a putea fi supuse procesului de măcinare.
Măcinarea are loc în mori cu piatră, în care boabele sunt decorticate și separate de cotiledoane.
Discurile galbene plate rezultate sunt ambalate rapid, pentru a împiedica deteriorarea prin expunerea la umiditate, dăunători și boli.
