Comisia Europeană a lansat astăzi o consultare publică privind politica Uniunii Europene de promovare a produselor agricole și alimentare. În cadrul unei evaluări globale a politicii actuale, consultarea urmărește să colecteze feedback din partea cetățenilor și a părților interesate cu privire la eficacitatea, eficiența și relevanța măsurilor actuale, precum și la coerența acestora cu acțiunea UE în alte domenii și la valoarea adăugată a acestui tip de politică pusă în aplicare la nivelul UE.
Comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski, a declarat:
Produsele agricole și alimentare europene sunt bine cunoscute pentru nivelul lor maxim de siguranță și calitate. Politica noastră de promovare contribuie la menținerea acestei bune reputații și la sprijinirea competitivității produselor noastre la nivel global. Dar este important să ne asigurăm că o facem într-un mod cât mai eficient și mai rentabil, contribuind în același timp la o producție și un consum durabile. Prin urmare, opinia părților interesate din UE este foarte valoroasă pentru noi și aștept cu interes ideile lor de evaluare și îmbunătățire.
Părțile interesate, cum ar fi organizațiile de producători europeni care reprezintă diferite sectoare, organizațiile comercianților, autoritățile naționale, precum și publicul larg, vor avea la dispoziție 18 săptămâni pentru a-și prezenta punctele de vedere. Consultarea publică va fi apoi completată de un studiu realizat de un contractant extern și bazat pe datele disponibile referitoare la evoluția piețelor și la sensibilizarea publicului cu privire la calitatea și produsele și sistemele ecologice ale UE.
Contextul
Obiectivul politicii UE de promovare a produselor agricole și alimentare este de a stimula competitivitatea și consumul produselor UE în interiorul și în afara UE. Măsurile de promovare contribuie la sensibilizarea consumatorilor cu privire la meritele produselor agricole și ale metodelor de producție ale UE, precum și la sensibilizarea și recunoașterea sistemelor UE de calitate și de agricultură ecologică.
Politica UE de promovare a produselor agroalimentare este în vigoare în forma sa actuală din 2014. Printre principalele activități se numără participarea la târguri comerciale în interiorul și în afara UE, misiuni la nivel înalt cu participarea producătorilor din UE și campanii de comunicare. Bugetul alocat a crescut anual, ajungând la 200,9 milioane EUR pentru 2020.
Legături conexe
- Data publicării
- 8 mai 2020
- Autor
- Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală



