Direct la conținutul principal
Logoul Comisiei Europene
Agricultură și dezvoltare rurală

Prezentare generală

Uniunea Europeană este cel mai mare producător mondial de zahăr din sfeclă, cu aproximativ 50 % din cantitatea totală. Cu toate acestea, zahărul din sfeclă reprezintă doar 20 % din producția mondială de zahăr, iar restul de 80 % este produs din trestie de zahăr.

Cea mai mare parte a sfeclei de zahăr din UE este cultivată în jumătatea nordică a Europei, unde clima este mai potrivită. Cele mai competitive zone producătoare se află în nordul Franței, Germania, Țările de Jos, Belgia și Polonia. UE are, de asemenea, o importantă industrie de rafinare care prelucrează zahăr brut din trestie importat.

Politica UE în domeniul zahărului

Zahărul face parte din organizarea comună a piețelor (OCP) între țările UE, care are mai multe funcții, printre care asigurarea unei plase de siguranță pentru piețele agricole, cooperarea prin intermediul organizațiilor de producători și al organizațiilor interprofesionale și stabilirea unor cerințe minime de calitate.

Fermierii de sfeclă pot beneficia de sprijin pentru venit sub formă de plăți directe care sunt în mare măsură decuplate. Țările UE au, de asemenea, posibilitatea de a acorda sprijin cuplat facultativ anumitor sectoare aflate în dificultate – inclusiv producției de sfeclă de zahăr și de trestie de zahăr. Unsprezece țări din UE au decis să acorde sprijin cuplat facultativ producătorilor de sfeclă de zahăr.

Politica UE privind piața zahărului se axează pe două domenii principale: măsuri de piață și măsuri comerciale.

Măsuri de piață în cadrul UE

UE poate sprijini sectorul zahărului prin măsuri specifice de piață, în special ajutor pentru depozitarea privată, măsuri împotriva perturbării pieței și măsuri de soluționare a unor probleme specifice.

Ajutorul pentru depozitarea privată se acordă atunci când se iau în considerare prețurile medii înregistrate pe piața Uniunii, pragurile de referință și costurile de producție. Comisia Europeană poate acorda acest ajutor în cazul unei situații de piață deosebit de dificile sau al unei dezvoltări economice care are un impact negativ semnificativ asupra marjelor sectorului, pentru a menține un anumit volum de zahăr în afara pieței pe o anumită perioadă. Normele OCP prevăd măsuri de sprijin suplimentare în cazul unor perturbări grave ale pieței cauzate, printre altele, de creșterea sau scăderea bruscă a prețurilor.

Monitorizarea pieței

Observatorul pieței zahărului din UE oferă o diversitate de date și informații privind zahărul, inclusiv bilanțurile, situația pieței, perspectivele pe termen scurt și mediu și rapoartele reuniunilor observatorului pieței zahărului.

  • 25 SEPTEMBRIE 2025
Raportul Comisiei privind acordurile din cadrul comerțului pentru sectorul zahărului

Comerțul cu țări din afara UE

Politica comercială este o competență exclusivă a Uniunii Europene – prin urmare, numai UE, și nu fiecare țară din UE, poate legifera în materie de comerț și poate încheia acorduri comerciale internaționale. Comerțul internațional este, de asemenea, reglementat de normele Organizației Mondiale a Comerțului.

În calitate de importator major de zahăr din trestie de zahăr, UE acordă țărilor în curs de dezvoltare acces scutit de taxe vamale pe piața UE în temeiul acordului „Totul în afară de arme” și al acordurilor de parteneriat economic cu țările din Africa, zona Caraibilor și Pacific.

Informații conexe

Politica comercială

Organizația Mondială a Comerțului

Acordul „Totul în afară de arme”

Acorduri de parteneriat economic

Temeiul juridic

Temeiul juridic privind zahărul include legislația privind organizarea comună a piețelor pentru produsele agricole, cotele, importurile și exporturile, precum și alte acte legislative în vigoare privind zahărul.

Regulamentul de bază

Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 – de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole

Principalele acte legislative de punere în aplicare privind zahărul

Notificări către Comisie cu privire la informații și documente

Regulamentul delegat (UE) 2017/1183 al Comisiei

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1185 al Comisiei

Importurile

Regulamentul delegat (UE) 2020/760 al Comisiei – norme privind gestionarea contingentelor tarifare de import și de export care fac obiectul licențelor

Exporturi

Regulamentul delegat (UE) 2023/2835 al Comisiei în ceea ce privește normele privind importul în sectoarele orezului, cerealelor, zahărului și hameiului

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2834 al Comisiei de stabilire a normelor privind importurile în sectoarele orezului, cerealelor, zahărului și hameiului

Calitatea zahărului

Directiva 2001/111/CE a Consiliului privind anumite tipuri de zaharuri destinate consumului uman

Informații conexe

Lista legislației în vigoare privind zahărul

Comitetele

Diferite comitete, compuse din reprezentanți ai guvernelor și prezidate de un reprezentant al Comisiei Europene, se reunesc periodic pentru a se asigura că responsabilitatea Comisiei pentru adoptarea actelor de punere în aplicare este exercitată sub controlul țărilor UE.

Comitetul pentru organizarea comună a piețelor agricole se reunește periodic pentru a discuta despre domenii precum evoluția prețurilor de piață, producția și comerțul în UE și în țările din afara UE.

Grup la nivel înalt

La 19 noiembrie 2018, comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală a anunțat instituirea unui grup de experți la nivel înalt privind zahărul în cadrul reuniunii Consiliului Agricultură și Pescuit.

Mandatul grupului la nivel înalt a fost dublu:

  1. să discute situația actuală a pieței, precum și preocupările țărilor UE și ale părților interesate cu privire la piața zahărului din UE;
  2. să exploreze și să evalueze posibilele soluții și măsuri de politică în ceea ce privește eficacitatea și adecvarea acestora pentru a aborda problemele identificate.

Directorul general pentru agricultură și dezvoltare rurală a prezidat grupul la nivel înalt, alcătuit din reprezentanți ai tuturor țărilor UE. Grupul la nivel înalt a organizat trei reuniuni în perioada ianuarie-iunie 2019.

Reuniuni

  • 29 IANUARIE 2019
Ședința Grupului la nivel înalt privind zahărul – ianuarie 2019
  • 19 MARTIE 2019
Ședința Grupului la nivel înalt privind zahărul – martie 2019
  • 12 IUNIE 2019
Ședința Grupului la nivel înalt privind zahărul – iunie 2019

Raportul final

Raportul sintetizează activitatea desfășurată de grupul la nivel înalt, evidențiază principalele probleme identificate, sintetizează principalele poziții ale țărilor UE, evaluează soluțiile posibile și recomandă un set de acțiuni de care sectorul ar putea beneficia pe termen scurt și mediu. Raportul final a fost discutat în cadrul Consiliului Agricultură și Pescuit din 15 iulie 2019.

  • 5 IULIE 2019
Grupul la nivel înalt privind zahărul – raport final

Documente

  • 29 IANUARIE 2019
Fișă informativă: Sfârșitul cotelor de producție a zahărului în UE